vineri, 18 aprilie 2014

APEL UMANITAR pentru CRISTINA HALIP



APEL UMANITAR!!!

CRISTINA HALIP – 24 de ani, din Volovăț, jud. Suceava; studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tărgu Mureș, secția farmacie.
În luna februarie a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală profundă (în termeni de specialitate - astrocitom anaplazic difuz)

Majoritatea dintre noi am aflat despre boala care a stins zâmbetul Cristinei Halip și al tuturor celor ce o iubesc. Dar nu și lumina credinței, a nădejedii că Dumnezeu e cel ce poate să îi aducă vindecare.
După mai multe tatonări, consultări, rugăciuni, și, mai ales, constatânt evoluția nefavorabilă a tumorii în urma ultimului examen RMN, s-a decis operația la o clinică din Germania pe 28 aprilie, demers ce va fi urmat și de alte proceduri specifice (chimioterapie, radioterapie).
Din păcate, costurile sunt foarte mari. Operatia costa 38.000 euro la care se adaugă și alte costuri aditionale asociate cu transportul, cazarea și tratamentul post operator. Costul total ajunge la cca 50.000 euro. Familia este dispusă să facă imposibilul, dar tot mai este nevoie de sprijinul nostru financiar consistent…
Mă gândeam la un calcul simplu: dacă 50 de mii de persoane ar dona câte un euro, suma ar fi acoperită. Desigur, poate că nu vor fi atâția oameni de bine și cu posibilități financiare care vor citi acest anunț, dar vor fi mulți care ar putea dona 10 euro, sau 100, sau cât Dumnezeu le pune pe inimă.
Știu că nu mă pricep la a face campanie de ajutorare… Știu doar atât: Cristina e ca una din fetele mele și  sper din tot sufletul meu că Dumnezeu va face o MINUNE!

Conturile în care se pot face depunerile bancare sunt deschise pe numele fratelui Cristinei, Halip Bogdan
-          Contul în LEI  - RO88INGB0000999901303589 - Halip Bogdan (ING-mures)
-                     -           Contul în EURO - RO73INGB0000999903954190


VĂ ROG DISTRIBUIȚI ACEST ANUNȚ UMANITAR!

MULȚUMIM!



luni, 17 martie 2014

Sunt eu o persoană făcătoare de pace?


"Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. " ( Matei 5,9 )

Mă întreb: sunt eu o persoană făcătoare de pace?
Ştiu să iau două mâini reci şi să le pun împreună, încălzindu-le?
Ştiu să apropii două inimi însigurate de vrăşmăşie şi să le pun într-o frumoasă prietenie şi părtăşie?
Poate pare imposibil...dar, măcar visez la aşa ceva?...Mă rog?...

Pacea este moştenirea fără de preţ a lucrării harului Duhului Sfânt.
"Dar fraţii, aflând aceasta, l-au dus pe Saul la Cezareea şi de acolo l-au trimis la Tars. Deci Biserica, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria, avea pace, zidindu-se şi umblând în frica de Domnul, şi sporea prin mângâierea Duhului Sfânt. " ( Fapte 9:31)
Uimitor însă, dacă ne întoarcem la activitatea lui Saul dinaintea convertirii, am spune că ceva nu este în regulă. Saul era cel care alerga prin toată Iudeea, Galilea şi Samaria să-i prindă şi să-i ucidă pe ucenicii Domnului Iisus.Şi dintr-o dată acest om se umple de pace, de o pace în care nu se mai regăseşte nici un fel de remuşcare. Iată ce spune el mai târziu: " Pentru aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu. " ( Fapte 20:26-27) Ce-i dădea Sf. Ap. Pavel această pace sufletească, dacă nu încrederea că orice păcat poate fi răscumpărat prin sângele Domnului Iisus.De unde venea această pace?
Nu provenea din ştiinţa dobândită la picioarele marelui învăţător Gamaliel.
Nu provenea nici dintr-o amiţie firească, ci venea în urma unei întâlniri pe care o avuse pe drumul damascului.
Fiecare dintre noi ne urăm de sfintele sărbători pace sufletească unii altora, dar pentru a o putea dărui trebuie mai întâi să o ai. Iar ca să o ai, trebuie să fi avut loc în viaţa noastră, o astfel de întâlnire ca şi a Sf. Pavel cu Domnul Iisus. De această întâlnire şi de felul cum schimbă viaţa noastră o astfel de întâlnire, depinde şi felul cum răspundem la întrebările de mai sus.
Sfântul Isaac Sirul ne sfătuieşte atâte de frumos:"Împacă-te, omule, cu sine-ţi, şi ai împăcat cerul cu pamantul !"Înţeleg din acest scurt sfat că pentru a dobândi pacea inimii şi a sufletului, dar şi pacea părtăşiei cu semenul meu, trebuie să mă mulţumesc cu puţin şi să mă bucur pentru orice clipă cât de mică de părtăşie, să caut mereu să dau întâietate şi să fiu sub ascultare, să mă silesc să fac mai mult voia altuia decât a mea şi nu în ultimul rând să mă rog lui Dumnezeu să se facă întotdeauna voia Lui întru mine..

Când îl avem pe Domnul Iisus în inima noastră, în mijlocul părtăşiei noastre, atunci, pământu-i sus iar ceru-i jos...îngerii sunt fraţi iar fraţii îngeri... atunci am împăcat cerul cu pământul, căci Domnul Iisus este " Domnul păcii" .

Se spune că atunci când Sf. Mucenic Papia, care a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian ( prăznuit de Biserica Ortodoxă la data de 28 Iunie) , a fost aruncat în foc pentru că nu dorea să se lepede de creştinism, a strigat dintre flăcările care-i cuprinsese trupul:" Mai tare arde inima mea pentru Hristos, decât arde focul acesta trupul meu !"
Dacă inima noastră ar arde la fel, am avea pace, zidindu-ne şi umblând în frica de Domnul, şi sporind în toate prin mângâierea Duhului Sfânt.

marți, 4 martie 2014

marți, 28 ianuarie 2014

POVESTEA PICATURII




A fost odata ca niciodata un discipol care il intreba pe maestrul sau:
- Care este lucrul ce ma separa de adevar?
Maestrul ii spuse:
- Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune douasprezece povestioare care iti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar de ti se va parea ca le-ai inteles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pâna vor deveni din nou simple.

Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura de apa intr-un Ocean, si ea spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se intâmpla cu multi oameni. Traiesc inlauntrul lui Dumnezeu si spun ca nu exista Dumnezeu.

A doua poveste:
"Vreau sa fiu libera" spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului; si Oceanul, in compasiunea sa, a ridicat-o la suprafata. "Vreau sa fiu libera" spuse din nou picatura de apa, si soarele, auzindu-i glasul, o aseza intr-un nor. "Vreau sa fiu libera" spuse picatura inca o data, si norul o elibera, iar ea cazu din nou in Ocean.

A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.

A patra poveste:
"Nici o picatura nu are nici o valoare" spuse picatura, din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:
"Fara nici o indoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decât Oceanul" spuse picatura din Ocean.

A sasea poveste:
"Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean" spuse picatura din Ocean.

A saptea poveste:
"Oh, ce-mi pasa mie de Ocean?!" spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta; la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean.

A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.

A zecea poveste:
"Prin puterea cu care am fost investita", spuse picatura din Ocean, "de astazi sunteti excluse din Ocean."

A unsprezecea poveste:
"Tu te afli in mijlocul iubirii mele" ii spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul, pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.

A douasprezecea poveste:
"Daca as putea cuprinde" gândi o picatura "fiecare picatura cu dragostea mea, atunci as deveni Oceanul." Cum gândi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rând. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si, desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia, nu putu sa devina Oceanul.

Discipolul il intreba pe maestrul sau:
- A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul?
Si maestrul ii spuse ultima sa poveste:

Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, cauta Profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare, si deodata Oceanul ii spuse:
"Tu si cu mine, suntem una." Si Oceanul isi deschise larg bratele, si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii. Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

"Afla astfel, o ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat."
"Dar ce se va intâmpla daca o astfel de picatura devine murdara?" intreba discipolul.
Maestrul râse din toata inima:
"O picatura nu poate deveni atât de murdara incât oceanul sa nu o poata spala."


Preluata de pe net.

duminică, 19 ianuarie 2014

Mă-ntorc la tine




Mă-ntorc la tine, dulcea şi scumpa mea cântare,
cum aş veni la mama şi sora mea din rai;
ce dor mi-a fost de tine, în lunga depărtare,
şi-acuma cum mă umple lumina ce mi-o dai!

Mă-ntorc la tine, naltă şi-adâncă rugăciune,
ca din dogoarea aspră a unui lung pustiu,
ca să m-adapi cu lacrimi, ca din izvoare bune,
să-ngrop înstrăinarea şi dragostea s-o-nviu.



Mă-ntorc la tine, sfântă şi unică iubire,
ce singură-mi ştii pune pe rana mea alin,
că numa-n curăţie şi-n plâns e fericire,
când, în genunchi, cu tine îmbrăţişat mă-nchin.

Mă-ntorc la tine, stare de har din care toate
aceste sfinte feţe a lui Hristos le ştiu,
o, sfântă curăţie, dă-mi-le-mbrăţişate
şi-nchide-mă cu ele, în casa mea să fiu!

(Traian Dorz)

Melodia AICI 

vineri, 3 ianuarie 2014

Oricât de frumos, odată...






Oricât de frumos, odată orice drum ţi-ajunge greu,
numai căile iubirii le-ai umbla cu drag mereu.

Oricât de plăcute-odată toate cântecele tac,
numai cântecul iubirii l-ai cânta cu drag în veac.

Cât de buni să-ţi fie anii toţi ţi-i uiţi nedezgropaţi,
numai anii daţi iubirii până-n veci ţi-s neuitaţi.

Cât de tari, se rup odată orice legături se fac
numai ce-a legat iubirea nu se poate rupe-n veac.

Orice rană se închide mai târziu ori mai curând,
numai ranele iubirii nu se mai închid nicicând.

Orice lacrimă fierbinte se mai usca uneori,
numai lacrima iubirii nu se uscă până mori.

Orice soţ şi orice frate pot uita ce-au spus plângând,
numai dragostea curată nu te va uita nicicând.

Doamne, orişice pe lume pot să las şi să jertfesc,
numai fără-a Ta iubire nici să mor nici să trăiesc.
Traian Dorz



joi, 2 ianuarie 2014

Dragostea nu va pieri niciodată



Când e adevărată, din Dumnezeu, 
Dragostea nu va pieri niciodată! 

miercuri, 18 decembrie 2013

duminică, 15 decembrie 2013

O scrisoare neexpediată


În serile acestea minunate în care medităm mai mult la sărbătoarea ce va să vină, am redeschis din nou cutiuţa cu amintri şi privirea mi s-a oprit peste o scrisoare neexpediată. Se întâmpla acum 18 ani...oare de ce nu am expediato? Mă uit atent, nu are nici un destinatar...deschid plicul şi citesc:

"E seară, afară ninge liniştit. În casă e linişte. Sărbătorile au trecut de mult, aducând bucurie în sufletele noastre. Sărbătorile în care am putut auzi colindele cereşti, prin care era evocată naşterea Domnului.

marți, 19 noiembrie 2013

Tăcerea...

„Uneori, cel mai greu lucru pe care il poţi face, ca om, este sa taci. Sa pastrezi tacerea asupra unor realitati pe care ceilalţi nu le cunosc. Sau sa taci atunci cand “adevarul” tau nici nu-l ajuta, nici nu-l imbogateste, nici nu-i schimba cu nimic (in bine) situatia “aproapelui” tau.
Richard Wurmbrand spunea, la un moment dat, ca exista o solutie pentru acele situatii in care nu ai de spus nici un cuvant bun, frumos sau inaltator pentru cel de langa tine: sa TACI!
Oricat de ciudat ar parea, la prima vedere, cred ca exista situatii in viata in care cuvintele, fie ele cat de mestesugite sau de bine alese, sunt de prisos sau chiar indezirabile. Exista si adevaruri care nu trebuiesc spuse. Exista situatii in care cel mai usor lucru pe care il poate face cineva este sa isi dea frau liber buzelor, sa rosteasca toate cuvintele care ii galopeaza nebune, lasand in urma lor glota, epiglota, uvula, palatul palatin, limba, incisivii si izbucnind smintite catre receptorul care le primeste nauc, de parca ar fi fost lovit cu leuca. In fata unei asemenea privelisti dezolante, emitatorul de-abia atunci realizeaza puterea ucigatoare a unor vorbe. Scuzele nu-i mai sunt de nici un folos sau de vreun ajutor; nici un “am vorbit la nervi”, “nu am gandit ce am spus” nu poate recupera sau redresa sufletul zdrobit al interlocutorului. Este uimitor cum cateva cuvinte pot transforma un om voinic intr-o leguma, intr-un interval de timp ce nu se masoara in zile sau in ore, ci in secunde…
Prin urmare, repet (si imi sustin afirmatiile): uneori, cel mai greu lucru pe care il poţi face, ca om, este sa taci. Sa pastrezi tacerea asupra unor realitati pe care ceilalţi nu le cunosc. Sau sa taci atunci cand “adevarul” tau nici nu-l ajuta, nici nu-l imbogateste, nici nu-i schimba cu nimic (in bine) situatia “aproapelui” tau.
Dintre toate disciplinele pe care le poate deprinde cineva, s-ar putea spune ca aceasta – a tacerii – este cea mai anevoioasa, cea mai solicitanta si, poate, cea mai nesuferita.
Intotdeauna insa eforturile facute in aceasta directie (oricat de mari sau de intense ar fi fost acestea) vor fi de preferat cumplitei lupte interioare care apare in sufletul celui care a dezvaluit “taina” aproapelui sau cuiva care s-a folosit de ea pentru a rani, a dezbina, a face rau.” ( Adrian)